Becicherecu Mare (Zrenjanin)
Zrenjanin, Serbia
  • Story
  • Place

În spitalul lagărului Zrenjanin

Available in: English | Română

Pentru familia lui Ingrid Popa instaurarea comunismului în România a reprezentat debutul unei persecuții dure, multe dintre rudele foarte apropiate fiind supravegheate, interogate și închise de către regim. Ca urmare, după arestarea și detenția tatălui din 1947, părinții au decis să treacă granița cu Iugoslavia în mod clandestin. A urmat o trecere plină de aventuri a Dunării prin zona Cazanelor în cadrul unui grup de 12 persoane: alături de familia Popa, din grup a mai făcu parte o familiei compusă din părinți și trei băieți, dar și cei trei bărbați care ajutau la conducerea șalupei, care au profitat de ocazie și au fugit și ei din țară. Odată ajunși în Iugoslavia, au avut ocazia să experimenteze viața în mai multe lagăre iugoslave. Zrenjanin a fost doar unul dintre acestea… „Și să vă spun… Spitalul a fost când eram la Zrenjanin, în lagăr. În lagăr lucrurile erau mult mai libere. În sala bărbaților erau nu știu câte mese cu jocuri de șah, unde se juca șah. Și erau oameni care încercau să meargă la spital. Spre exemplu unul pretindea că s-a otrăvit pentru că a mâncat un ban de cupru care era verde. Nu se prea credeau lucrurile astea. Când eram la Kovačica, așteptam în coadă, o femeie tânără a leșinat, zicea că era însărcinată, dar drujii nu au crezut nici asta. Însă eu m-am îmbolnăvit: am avut febră, am avut simptome de apendicită. Pe mine m-au luat, m-au pus într-o trăsură și m-au dus în spital la Zrenjanin. Un spital mic, alb, curat, încântător! M-au dus acolo, m-au pus într-un pat foarte, foarte curat. Au venit doctori foarte drăguți, m-au examinat. Mamii i s-a dat voie să stea cu mine, tata aștepta afară. Și n-am să uit niciodată când mi-a adus de mâncare, era o farfurie, pe farfurie era, între altele, puțină carne. Noi nu mâncasem carne de nu știu cât timp! Și mama m-a întrebat: „Crezi că aș putea să dau o bucățică de carne tatii?” Tata aștepta afară, îl vedeam prin fereastră, arata ca un câine bătut. Și a fost o luptă teribilă în mine. Am spus mamii: „Da”, dar m-a durut și m-am simțit atât de vinovată că m-a durut bucățica aia de carne (plânge). Așa, ca să aveți o mică idee.”

Ingrid Alina Fotino (n. Popa)

Ingrid Alina Fotino (n. Popa)

Născută la data de 31 mai 1940, în București. Intervievata face parte dintr-o familie greu încercată de instaurarea regimului comunist în România. Astfel, mai multe dintre rudele foarte apropiate au fost urmărite, anchetate și încarcerate de regim. Tatăl, avocat de profesie și proprietar, împreună cu tatăl său, al unor cunoscute firme din industria textilă, a fost arestat în 1947 și deținut pentru mai multe luni la Jilava. Motivul cel mai probabil al arestării consta în faptul că în 1946 a făcut parte (consultant) dintr-o comisie economică care a mers la Moscova să negocieze strategiile care urmau să fie aplicate în industria textilă, iar Ervin Popa a fost singurul membru al comisiei care a refuzat semnarea tratatului de final, pe care îl considera dezavantajos pentru România. Totodată, sora mamei, Lidia Gavrilescu, a fost închisă pentru o perioadă de peste patru ani în mai multe penitenciare pentru femei, iar un unchi, Constantin Niculescu, ofițer de Marină, a fost deținut pentru cinci ani în penitenciarul de la Aiud. Ca urmare, în 1948, în încercarea de a scăpa de comunism și de atmosfera de teroare din timpul primilor ani de după război, și după amintita arestare și încarcerare a tatălui pentru mai multe luni în timpul anului 1947, familia Popa (compusă din părinți, Ervin Apostol și Ariana Popa, născută Gavrilescu, și cele două fiice, Ingrid Alina și Alda) a fugit din România trecând în mod clandestin granița cu Iugoslavia. Trecerea Dunării s-a făcut cu peripeții, în cadrul unui grup care număra 12 persoane: familia Popa, o altă familie (compusă din părinți și trei băieți) și trei bărbați care ajutau la conducerea șalupei, care au profitat de ocazie și au fugit și ei din țară. Odată ajunși pe malul celălalt al Dunării, după un scurt moment de entuziasm, membrii familiei Popa au fost reținuți de sârbi și închiși în lagărele de la Kovačica și Zrenjanin. Condițiile de viață din cele două lagăre s-au dovedit restrictive și extrem de precare, atât din punct de vedere al alimentației, cât și al igienei atât pentru adulți cât și pentru copii. După doi ani, au fost mutați într-un lagăr din regiunea Bitola (Macedonia) înainte de a fi eliberați spre Grecia. Referitor la acest lagăr, intervievata menționează o practică utilizată de gardienii lagărului de a înscena încercări de evadare, care se finalizau cu suprimarea fizică a deținuților implicați. Astfel, la data de 30-31 ianuarie 1950, familia Economu, compusă din soții Elena și Narcis și doi copii, Liliana și Sandu, a fost inclusă într-un grup de aproximativ 20 de persoane care, aparent, trebuia să părăsească lagărul pentru a se îndrepta spre Grecia. Eliberarea s-a dovedit a fi o înscenare și, în fapt, toți membrii grupului au fost uciși de gardienii lagărului. Se pare că scopul acestei practici era de a transmite un mesaj dur autohtonilor care ar fi văzut în fuga din țară o posibilă scăpare de comunism. Detenția în lagărele iugoslave a luat sfârșit în jurul datei de 9 februarie 1950, dată la care într-un grup de 13 persoane, familia Popa a pornit spre Grecia, de unde, prin Italia, au ajuns în Elveția, unde aveau mai multe cunoștințe. Ulterior, au petrecut doi ani în Franța, unde au început să-și refacă viața în condițiile în care spațiul și cultura franceză le erau familiare datorită faptului că Ervin Popa urmase un doctorat la Sorbona, iar Ariana Popa, rămasă orfană de mamă foarte devreme, fusese crescută de maicile de la Notre Dame Des Cieux și învățase limba franceză de mică. Ulterior, familia Popa a părăsit Franța și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde și-au refăcut viața după ce părinții și-au găsit de lucru: mama la Liceul francez din New York, iar tatăl la o companie textilă. În prezent Ingrid Fotino (n. Popa) trăiește în Statele Unite ale Americii, este căsătorită și are două fiice.

Becicherecu Mare (Zrenjanin)

Available in: English | Română

(Serbian: Zrenjanin,Зрењанин, Hungarian: Nagybecskerek, German: Großbetschkerek). It is the capital city of the Central Banat district in Vojvodina, (Serbia), one of the largest cities in the Serbian Banat and the sixth largest city in Serbia. It is thought that its initial name, Bečkerek/Becskerek, was derived from the Hungarian word kerek, meaning forest, and the name of a Hungarian nobleman of the 14th century, Imre Becsei. The compound "mare,” (big), was then added to the name to make the difference between it and the village situated in the Romanian Banat, (Becicherecu Mic). After 1945, a camp was set up in the city for people from Eastern and Central Europe, who attempted to flee to the West.

Becicherecu Mare (Zrenjanin)

On this place

In Zrenjanin camp’s hospital

In Zrenjanin camp’s hospital

Ingrid Alina Fotino (née Popa)
Memory of Nations Places Mobile App
Get the app for free in your mobile app store!