Becicherecu Mic
Becicherecu Mic 307040, România
  • Poveste
  • Loc

Deportat la şase ani

Disponibil în: English | Română

În noaptea de 17/18 iunie 1951, 44.000 persoane (cu vârste cuprinse între câteva zile şi 85 ani), de pe o rază de 25 km de la graniţa României cu Iugoslavia, au fost scoase din casele lor în câteva ore, având dreptul de a lua cu ei doar ceea ce încăpea într-o căruţă, urcaţi în trenuri şi dislocaţi în Bărăgan, o zonă de câmpie aridă din sud-estul României. Chiar dacă se afla în afara ariei de deportare stabilită de autorităţi, în acea noapte, din Becicherecu Mic au fost deportate peste 760 de persoane. Între acestea şi cei cinci membri ai familiei Cotorbai, cel mai mic dintre ei, Gheorghe, având numai şase ani. Familiei Cotorbai i s-a permis să ia numai câteva lucruri şi, asemenea celorlalte familii, a fost îmbarcată într-un vagon, care, de obicei, era folosit pentru transportul animalelor. „…era vara lui ’51, în luna iunie, cam jumǎtatea lui iunie. Într-o searǎ, ne-am trezit cu un soldat la poartǎ şi cu câţiva militari cu şapcǎ – nu ştiu ce erau, ofiţeri, subofiţeri, cǎ nu-mi puteam da seama la vârsta aia – şi cu încǎ doi civili care au venit, s-a fǎcut o inventariere în locuinţǎ cu tot ce e şi s-au dat şi indicaţii cam ce sǎ-şi ia fiecare. Ne-au spus sǎ ne adunǎm din lucruri, sǎ ni le pregǎtim, pentru cǎ a doua zi vom fi mutaţi de acolo. Bineînţeles cǎ noi nu ştiam despre ce era vorba, maicǎ-mea era foarte agitatǎ, plângea… Am întrebat motivul, ei spuneau doar “Ordin!” şi cu asta basta, nu discutau.”

Gheorghe Cotorbai

Gheorghe Cotorbai

S-a născut la 29 aprilie 1945, în comuna Tudor Vladimirescu, județul Brăila. Părinții săi s-au refugiat, în 1940, din Basarabia în România. Stabiliți inițial în județul Brăila, familia lui Gheorghe Cotorbai a ajuns în Becicherecu Mic, lângă Timișoara. În noaptea de 17/18 iunie 1951, 44.000 persoane (cu vârste cuprinse între câteva zile şi 85 ani), de pe o rază de 25 km de la graniţa României cu Iugoslavia, au fost scoase din casele lor în câteva ore, având dreptul de a lua cu ei doar ceea ce încăpea într-o căruţă, urcaţi în trenuri şi dislocaţi în Bărăgan, o zonă de câmpie aridă din sud-estul României. Motivul invocat de autorităţile de la Bucureşti fiind necesitatea de a menţine securitatea de-a lungul frontierei cu Iugoslavia (date fiind relaţiile încordate cu Tito). Între cei deportaţi în acea noapte s-au numărat şi membrii familiei lui Gheorghe Cotorbai. În acel moment, el avea doar 6 ani. Familiei Cotorbai (formată din părinţi și trei copii) i s-a permis să ia numai câteva lucruri şi, asemenea celorlalte familii, a fost îmbarcată într-un vagon, care, de obicei, era folosit pentru transportul animalelor. Drumul spre Bărăgan a durat o săptămână și a fost marcat de spaima generală de a ajunge în Siberia și de lipsa apei potabile. În Bărăgan, în localitatea Fundata (una din cele 18 localităţi nou înfiinţate pentru deportaţi), li s-a repartizat un teren gol pe care fusese cultivată lucernă. Încă din prima zi, au fost nevoiți să își construiască un adăpost, deși nu aveau unelte, nici materiale de construcție. Și-au ridicat inițial o colibă, pentru ca apoi să sape un bordei. Abia în toamna lui 1951 au primit materiale pentru construirea unor locuințe. Însă, prioritate a avut construirea clădirilor instituțiilor – școală, primărie etc., propria casă construind-o doar în timpul rămas. Pentru că asigurarea hranei zilnice reprezenta o adevărată provocare pentru cei deportaţi în Bărăgan, chiar şi copiii erau obligaţi să muncească. De altfel, cele mai triste amintiri pe care Gheorghe Cotorbai le păstrează din perioada trăită în Bărăgan sunt legate de munca obligatorie la fermele de stat. Când nu erau la școală, copiii de toate vârstele erau obligați să participe la activități de plantat, cules, îngrijit diferite culturi de roșii, arpagic, ceapă, bumbac, orez. Hrana pe care o primeau în timpul muncilor era insuficientă și lipsită de consistență, în timp ce ziua de muncă era plătită numai când era îndeplinită norma. După ridicarea domiciliului obligatoriu, familia sa, neavând unde să se întoarcă – pentru că toate bunurile le fuseseră confiscate -, a rămas în Bărăgan, iar el a plecat la București pentru a-și continua studiile. Însă, dosarul deportării l-a urmărit mulți ani, având probleme la intrarea la liceu și la găsirea unui loc de muncă. A absolvit, în cele din urmă, secția de caloriferiști a unui liceu tehnic și a lucrat în domeniul energiei termice. Gheorghe Cotorbai trăiește în prezent în București.

Becicherecu Mic

Disponibil în: English | Română

(germană Klein-Betschkerek alternativ Kleinbetschkerek, sârbă Mali Beckerek, maghiară Kisbecskerek) Este o localitate situată în partea de vest a României, în judeţul Timiş, aflată la o distanţă de 17 km de Timişoara şi de circa 27 km de graniţa cu Serbia, cu o populaţie de 2834 persoane. Localitatea a fost atestată documentar în dijmele papale din 1332 sub numele de Pecskereky, însă primele date referitoare la Becicherecu Mic au fost menţionate încă din 1232 sub denumirea de Terra Potkerequ (Pescăreţu). În 1727, au sosit primii colonişti germani. În aceeaşi perioadă a început să se folosească denumirea de Becicherecu Mic. În iunie 1951, când din zona de vest a României au fost deportate în Bărăgan 44.000 persoane, peste 760 dintre acestea proveneau din Becicherecu Mic. În 1956, după protestele studenţeşti de la Timişoara în directă legătură cu revoluţia maghiară, peste 2000 de studenţi au fost aduşi la Becicherecu Mic, într-un lagăr constituit special pentru aceştia pe locul unei tabere militare.

Becicherecu Mic

Despre acest loc

Deportat la şase ani

Deportat la şase ani

Gheorghe Cotorbai
Memory of Nations Sites pentru smartphone-ul dumneavoastră
Obţineţi gratuit aplicaţia pentru telefonul mobil în App Store!