Cazanele Dunării
Iron Gate, România
  • Poveste
  • Loc

Trecerea Dunării, o cale spre libertate

Disponibil în: English | Română

Pentru familia lui Ingrid Popa instaurarea comunismului în România a reprezentat debutul unei persecuții dure, multe dintre rudele foarte apropiate fiind supravegheate, interogate și închise de către regim. Ca urmare, după arestarea și detenția tatălui din 1947, părinții au decis să treacă granița cu Iugoslavia în mod clandestin. A urmat o trecere plină de aventuri a Dunării prin zona Cazanelor în cadrul unui grup de 12 persoane: alături de familia Popa, din grup a mai făcu parte o familiei compusă din părinți și trei băieți, dar și cei trei bărbați care ajutau la conducerea șalupei, care au profitat de ocazie și au fugit și ei din țară. „Atunci au plănuit să fugă. Unde? Pentru că România era înconjurată de țări dominate de trupe sovietice - singura care nu era, era Iugoslavia. Atunci au decis să fugă pe Dunăre. Au plătit pe cineva ca să ne ajute să traversăm Dunărea, asta era în august 1948. (…) Aranjamentul era să mergem la Băile Herculane, pentru că pe vremea aia nu puteai să circuli liber în țară. A obținut de la doctor, mama, un certificat cum că avea artrită și că avea nevoie să meargă la Băile Herculane. Deci ne-am dus toți patru la Băile Herculane, și cu o familie – Bezi, soț și soție. Am întâlnit acolo altă familie, cu trei băieți și era o distracție grozavă că era să mergem în excursie cu o șalupă, pentru noi, copiii, până la Cazane. Și îmi aduc aminte că așteptam șalupa pe malul Dunării și am mâncat pește, și adulții erau veseli, mamele râdeau, glumeau, dar tata și domnul Bezi erau livizi, arau ca niște stafii. (…) A venit șalupa, noi ne-am urcat repede, ne-am suit pe bănci, ne uitam la apă. Pe urmă am aflat de la părinți că omul care trebuia să ne ducă în Iugoslavia, nu a venit. A venit altcineva, o rudă de-a lui, înalt, bărbos, fioros - cum zice Caragiale - și comunist convins, care nici nu a vrut să audă să ne ducă în Iugoslavia. Am mers totuși în excursie la Cazane, am luat un picnic acolo - mi-au spus părinții că i-au dat bere, i-au dat vin, mama i-a dat somnifere, în speranța să facă ceva. El rezista, dar cu el mai erau trei tineri care îl ajutau la conducerea șalupei, care și-au dat seama că vrem să fugim și au decis pe loc că vor să fugă și ei. S-au luptat atunci cu căpitanul șalupei, nu au putut să îl învingă. Atunci au tăiat legătura între roată și cârmă, și curenții Dunării în Iugoslavia sunt de alt fel, astfel că ne-au împins pe malul iugoslav. Deci am ajuns în Iugoslavia.”

Ingrid Alina Fotino (n. Popa)

Ingrid Alina Fotino (n. Popa)

Născută la data de 31 mai 1940, în București. Intervievata face parte dintr-o familie greu încercată de instaurarea regimului comunist în România. Astfel, mai multe dintre rudele foarte apropiate au fost urmărite, anchetate și încarcerate de regim. Tatăl, avocat de profesie și proprietar, împreună cu tatăl său, al unor cunoscute firme din industria textilă, a fost arestat în 1947 și deținut pentru mai multe luni la Jilava. Motivul cel mai probabil al arestării consta în faptul că în 1946 a făcut parte (consultant) dintr-o comisie economică care a mers la Moscova să negocieze strategiile care urmau să fie aplicate în industria textilă, iar Ervin Popa a fost singurul membru al comisiei care a refuzat semnarea tratatului de final, pe care îl considera dezavantajos pentru România. Totodată, sora mamei, Lidia Gavrilescu, a fost închisă pentru o perioadă de peste patru ani în mai multe penitenciare pentru femei, iar un unchi, Constantin Niculescu, ofițer de Marină, a fost deținut pentru cinci ani în penitenciarul de la Aiud. Ca urmare, în 1948, în încercarea de a scăpa de comunism și de atmosfera de teroare din timpul primilor ani de după război, și după amintita arestare și încarcerare a tatălui pentru mai multe luni în timpul anului 1947, familia Popa (compusă din părinți, Ervin Apostol și Ariana Popa, născută Gavrilescu, și cele două fiice, Ingrid Alina și Alda) a fugit din România trecând în mod clandestin granița cu Iugoslavia. Trecerea Dunării s-a făcut cu peripeții, în cadrul unui grup care număra 12 persoane: familia Popa, o altă familie (compusă din părinți și trei băieți) și trei bărbați care ajutau la conducerea șalupei, care au profitat de ocazie și au fugit și ei din țară. Odată ajunși pe malul celălalt al Dunării, după un scurt moment de entuziasm, membrii familiei Popa au fost reținuți de sârbi și închiși în lagărele de la Kovačica și Zrenjanin. Condițiile de viață din cele două lagăre s-au dovedit restrictive și extrem de precare, atât din punct de vedere al alimentației, cât și al igienei atât pentru adulți cât și pentru copii. După doi ani, au fost mutați într-un lagăr din regiunea Bitola (Macedonia) înainte de a fi eliberați spre Grecia. Referitor la acest lagăr, intervievata menționează o practică utilizată de gardienii lagărului de a înscena încercări de evadare, care se finalizau cu suprimarea fizică a deținuților implicați. Astfel, la data de 30-31 ianuarie 1950, familia Economu, compusă din soții Elena și Narcis și doi copii, Liliana și Sandu, a fost inclusă într-un grup de aproximativ 20 de persoane care, aparent, trebuia să părăsească lagărul pentru a se îndrepta spre Grecia. Eliberarea s-a dovedit a fi o înscenare și, în fapt, toți membrii grupului au fost uciși de gardienii lagărului. Se pare că scopul acestei practici era de a transmite un mesaj dur autohtonilor care ar fi văzut în fuga din țară o posibilă scăpare de comunism. Detenția în lagărele iugoslave a luat sfârșit în jurul datei de 9 februarie 1950, dată la care într-un grup de 13 persoane, familia Popa a pornit spre Grecia, de unde, prin Italia, au ajuns în Elveția, unde aveau mai multe cunoștințe. Ulterior, au petrecut doi ani în Franța, unde au început să-și refacă viața în condițiile în care spațiul și cultura franceză le erau familiare datorită faptului că Ervin Popa urmase un doctorat la Sorbona, iar Ariana Popa, rămasă orfană de mamă foarte devreme, fusese crescută de maicile de la Notre Dame Des Cieux și învățase limba franceză de mică. Ulterior, familia Popa a părăsit Franța și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde și-au refăcut viața după ce părinții și-au găsit de lucru: mama la Liceul francez din New York, iar tatăl la o companie textilă. În prezent Ingrid Fotino (n. Popa) trăiește în Statele Unite ale Americii, este căsătorită și are două fiice.

Cazanele Dunării

Disponibil în: English | Română

Reprezintă un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. În acest sector de aproximativ 9 km, defileul se îngustează în anumite porțiuni până la 230 m, fluviul, cu adâncimi de până la 75 m ajungând să înainteze cu viteze ce depășesc 5 m/s printre pereții verticali și stâncoși care alcătuiesc un peisaj spectaculos. Cazanele Dunării sunt alcătuite din Cazanele Mari (aproximativ 4 km), încadrate de masivele Ciucarul Mare (România) și Veliki Strbac (Serbia) și Cazanele Mici (aproximativ 3 km), flancate de masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia) și fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Aproape de golful Mraconia se află, săpată în stâncă, statuia de 40 m înălțime și 25 m lățime reprezentând chipul regelui dac Decebal. De multe ori vizitarea Cazanelor Dunării a constituit un pretext pentru a ajunge în zona de graniță, scopul final fiind în fapt trecerea frontierei din România în Iugoslavia în încercarea de a pleca mai departe în lumea occidentală.

Cazanele Dunării

Despre acest loc

Trecerea Dunării, o cale spre libertate

Trecerea Dunării, o cale spre libertate

Ingrid Alina Fotino (n. Popa)
Memory of Nations Sites pentru smartphone-ul dumneavoastră
Obţineţi gratuit aplicaţia pentru telefonul mobil în App Store!